O manifestare pe o temă similară a avut loc la 20 iunie 2010 cu tema: „România şi Germania în primul război mondial” avînd în subtitlu: „Au fost într-adevăr atunci toţi Românii de partea Antantei şi împotriva Puterilor Centrale?“ Manifestarea s-a desfăşurat în limba germană, avînd în vedere nu numai titlul temei ci şi căutînd să răspundă interesului publicului german pentru problemele româneşti şi în contextul unui interes crescut al acestuia faţă de problemele specifice ale istoriei Europei Centrale şi de Răsărit.

 

In prima parte a fost prezentat un punct de vedere al unui german din zilele noastre: dl. Michael Wittmann şi-a axat expunerea pe participarea Germaniei în principal pe frontul vest-european.

 

Descriind conflictele existente şi apoi modul cum a avut loc escaladarea ostilităţilor, referentul a trecut în revistă noile arme folosite, scoţînd în evidenţă strategiile si aliaţii Germaniei.

 

Sprijinindu-se pe o argumentare consistentă, cu date, cifre şi citate din lucrări atît de referinţă cît şi recent apărute, dl. Wittmann a prezentat un tablou realist al efortului depus şi a pierderilor materiale şi umane suferite de Imperiul German prin participarea sa la Primul Război Mondial, cu consecinţele derivînd din condiţiile impuse prin Tratatul de Pace de la Versailles, consecinţe ce purtau în ele germenii celui de al doilea război mondial.

 

In partea a doua a manifestării publicul a avut ocazia să facă cunoştinţă cu un punct de vedere mai puţin cunoscut asupra evenimentelor din România în ajunul şi în timpul primului război mondial. Atenţia auditoriului a fost îndreptată în acest fel asupra frontului est-european, cu problemele existente pentru românii locuind în afara graniţelor Vechiului Regat, aşadar supuşi ai Imperiului Austro-Ungar (în Transilvania, Banat şi Bucovina) respectiv Rusesc (în Basarabia).

 

Prilejul prezentării unei astfel de teme l-a constituit apariţia la Bucureşti a noii cărţi a prof. dr. Lucian Boia – istoric binecunoscut nu numai în România, ci şi dincolo de hotarele ei - cu titlul “Germanofilii”. Cu regretul de a nu-l putea avea ca invitat chiar pe autorul cărţii, dl. Alexander Timoschenko a prezentat ideile principale din această carte, oferind totodată publicului şi un material vizionabil sub forma unei prezentări PowerPoint.

 

Prof. Lucian Boia risipeşte în această carte o iluzie întreţinută de istorici şi acceptată timp îndelungat ca un adevăr de necontestat – şi anume cel al aderării marii majorităţi a elitei intelectuale româneşti din anii premergători şi în timpul primului război mondial la tabăra Antantei şi împotriva Puterilor Centrale (Austro-Ungaria şi Germania) şi al exprimării practic unanime a acesteia în favoarea “idealului naţional” pentru eliberarea Transilvaniei.

 

Demontînd astfel cu curaj şi în acelaşi timp cu obiectivitate istorică unul din miturile istoriei noastre, Lucian Boia cu o argumentaţie fără cusur arată că o parte tot atît de importantă a intelectualităţii româneşti era pentru o alianţă cu Puterile Centrale – prin aceasta nefiind mai puţin animaţi de patriotism decît cei ce susţineau idealul naţional ca fiind unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Lectura cu atenţie şi obiectivitate a presei epocii, precum şi a altor surse, cum ar fi însemnările unor personalităţi intelectuale şi politice româneşti din acea vreme demonstrează că o parte însemnată a elitei politice şi intelectuale româneşti – înţelegînd prin aceştia nu numai cei din Vechiul Regat, ci şi din Transilvania, Bucovina sau Basarabia – au avut o opţiune diferită, în principal bazată pe o atitudine de precauţie şi de apărare în faţa tendinţelor expansioniste ale Imperiului Rusesc.

 

Au fost arătate în acest context diferenţele de condiţii din punct de vedere cultural şi al drepturilor civile în care trăiau românii din provinciile aparţinînd celor două imperii: cel habsburgic (în fapt sub dominaţie maghiară după 1867) şi cel ţarist şi atitudinile diferite faţă de o unire a acestor provincii cu Vechiul Regat.

In plus conştiinţa apartenenţei culturale la “Mitteleuropa” explica rezervele şi neîncrederea intelectualilor din Ardeal şi Bucovina faţă de o dominaţie politică din partea “regăţenilor”.

 

In expunerea sa referentul a căutat să concentreze ideile principale şi argumentaţia cărţii lui Lucian Boia, trecînd în revistă principalele figure ale “germanofililor”, nuanţele în ce priveau opţiunile acestora, precum şi evoluţia acestora în timpul şi după perioada ocupaţiei şi mai ales după sfîrşitul războiului şi triumful oarecum neaşteptat al “antantiştilor”.

 

Cu deosebit interes a fost urmărită de public prezentarea nu numai a figurilor “germanofililor” cunoscuţi ca Al. Marghiloman, Petre Carp, sau Constantin Stere, ci şi a unor personalităţi mai puţin cunoscute din acest punct de vedere, ca: Grigore Antipa, Tudor Arghezi, George Coşbuc, Mateiu şi Luca Caragiale, Gala Galaction, Vasile Pârvan şi mai ales Ion Slavici – unii avînd curajul de a-şi mărturisi public în mod consecvent opiniile ca cel din urmă, alţii afişînd prudenţă sau mergînd pînă la o “balansare” între opinii contrare (Martha Bibescu) sau aplecîndu-se după cum “bătea vîntul” (Mihail Sadoveanu).

 

Manifestarea DIALOGULUI a fost urmărită de public – alcătuit în aproape egală măsură din români stabiliţi de mai mult timp în Germania, dar şi din concetăţeni germani interesaţi de istoria şi cultura românească – cu un deosebit interes, dovadă fiind diversele întrebări ca şi discuţiile vii pe marginea celor expuse, cele mai multe fiind inedite nu numai pentru cei tineri, ci şi pentru cei mai în vîrstă dintre românii din sală.

Cît despre publicul germanofon o surpriză nedisimulată a fost exprimată cel mai bine prin cuvintele unei persoane din sală: “Nu mi-am imaginat cît de complexe au putut fi evenimentele de atunci – şi în general cît de zbuciumată este istoria poporului român”.